Daca esti un fan declarat al spaghetelor, aceasta reteta de spaghete cu usturoi este pentru tine. Cred ca o reteta mai simpla decat aceasta nu poate exista. Doar sa fierbi spaghetele si sa adaugi ingredientele.
Reteta de spaghete cu usturoi este usoara, rapida, delicioasa si o recomand in oricare din cazurile in care: ai venit de la serviciu si iti este atat de foame dar nu vrei sa stai 2 ore in bucatarie sa gatesti; sotului tau ii este foame dar nu ai chef sa gatesti 🙂 . Sau iti plac spaghetele foarte mult si vrei sa incerci si o reteta de spaghete diferita. Ansoa este doar optionala in aceasta reteta dar pentru un gust altfel poti incerca. Eu asta am facut si mi-a placut foarte tare!
Ingrediente pentru reteta de spaghete cu usturoi:
– 6 catei de usturoi
– 1/4 canuta de ulei de masline
– 1/4 lingurita de ardei iute uscat si zdrobit
– 1/2 ceasca de pesmet
– un praf de sare
– 3 fileuri de ansoa, tocate marunt (optional)
– sucul si coaja de la 1/2 de lamaie
– 1 lingurita de unt
– 1/3 cana parmezan ras
– o manuta de patrunjel tocat proaspat
– 300 g spaghete
Cum combinam ingredientele sa ne iasa o reteta de spaghete cu usturoi delicioase?
1. Luam 3 catei de usturoi, ii zdrobim foarte bine. Intr-o tigaie incalzita bine, turnam 3 linguri de ulei de masline. Adaugam pesmetul, usturoiul si asezonam cu ardeiul iute si sarea. Asteptam ca pesmetul si usturoiul sa capete o culoare aurie, sa simtim aroma usturoiului (circa 3 minute). Scoatem pesmetul pe o farfurie in care am pus un prosop de hartie si stergem bine tigaia.
2. Taiem foarte fin ceilalti 3 catei de usturoi. Punem apa la fiert intr-o oala si adaugam sarea. Adaugam spaghetele cand apa da in clocot si fierbem pentru circa 5 minute ( sau verificam timpul de fierbere de pe ambalaj ). Pastram o canuta din apa in care au fiert spaghetele.
3. Intre timp, in tigaia incalzita bine adaugam uleiul de masline ramas si untul. Dupa ce se topeste untul, adaugam usturoiul taiat fin si ansoa (v-am pozat inclusiv cutia pe care am gasit-o eu la supemarket. Este o cutie mica dar cu marfa delicioasa). Lasam pe foc pana usturoiul degaja savoarea si ansoa s-au topit (circa 2 minute).
4. Dupa ce pastele au fiert le adaugam in tigaie. Amestecam cu sucul si coaja de lamaie si parmezanul. Adaugam si ceasca de apa ramasa de la spaghete pentru a ingrosa sosul. Se amesteca si cu patrunjelul, iar restul pesmetului il presaram pe deasupra.
Gata cina! Servim spaghetele si bem si un pahar de vin alb. Merge extraordinar la sfarsitul zilei-spaghete cu arome mediteraneene, efectiv le simti aroma in cerul gurii, savoarea fina de lamaie, putin ansoa, parmezanul…just wow! O reteta de spaghete simpla si atat de buna, merita sa o savurati cu cei dragi. Pur si simplu delicioasa!
Pofta buna!