Acesti biscuiti vegani cu cocos si ciocolata sunt optiunea ideala daca vrei o reteta vegana. Dupa ce am facut biscuitii cu ciocolata care sunt foarte buni, am fost intrebata daca am vreo varianta de reteta pentru biscuiti vegani cu cocos si ciocolata. Sigur ca da. Si pentru un plus de gust am pus si fulgi de grau germinat. Aceste ingrediente dau texturii biscuitilor acel “crunch” care imi place sa il simt cand musc dintr-un biscuit. Este crocant dar cand il mananci se topeste in gura.
Ce ingrediente ai nevoie pentru biscuiti vegani cu cocos si ciocolata:
- 200 g faina neagra
- 100 g faina alba
- 100 g ulei
- 90 g zahar brun
- 50 g zahar alb
- 1 lingurita scortiosara
- 2 lingurite esenta vanilie
- 1 praf de sare
- 1 lingurita praf de copt
- 100 g ciocolata neagra minim 70% cacao
- 100 g fulgi de cocos
- 150 g fulgi de grau germinat
- 1 banana bine coapta
Cum amesteci ingredientele sa iti iasa biscuiti vegani cu cocos si ciocolata deliciosi:
1. Intr-un bol se amesteca faina, sarea, scortiosoara si praful de copt.
2. In alt bol se adauga ulei si zaharul. Se amesteca cu o spatula foarte bine timp de 5-8 minute. Adaugam esenta de vanilie si banana frecata ca un piure subtire. Se mai amesteca toate inca 5 minute. Se adauga fulgii de cocos si se amesteca pana se incorporeaza bine. Compozitia va arata ca o crema putin elastica.
3. Se adauga in bolul cu compozitia umeda, faina impreuna cu ciocolata maruntita bine si fulgii de grau germinat. Toate in acelasi timp. Se amesteca pana se incorporeaza bine toate.
4. Pune compozitia la frigider minim 2 ore. Eu am pregatit compozitia seara si am tinut-o la frigider peste noapte.
5. Cuptorul se incalzeste la 190 grade. Masuram fiecare biscuit, luand din aluat cu o lingurita. Formam niste bile pe care le turtim intre palme inainte de a le pune in tava. Lasam o distanta de 3-4 cm intre ele.
Coacem la 180 grade pentru 12-14 minute.
Daca doresti poti inlocui uleiul cu unt topit si racit. Asta in cazul in care nu vrei o reteta 100% vegana.
Am mai folosit fulgi de grau germinat si la batoanele de cereale cu banane. Tot vegane. Poti sa faci biscutii si batoanele in acelasi timp ca sa ai in timpul saptamanii. Sau in week-end. Se tin la frigider fara probleme. In poza poti sa vezi si cutia mea cu dulciurele. Mereu plina cu ceva bun 🙂 . Dupa ce scoatem tava din cuptor lasam biscutii sa se racoreasca in tava. Ii mutam la frigider cand sunt complet reci.
Biscutii sunt deliciosi, de la gust, aspect rustic care imi place foarte mult, la textura crocanta. Merg foarte bine cu lapte sau cafea.
Pofta buna!